Am inceput blogul cu una din poeziile lui Lucian Blaga, dar de-aici incolo... vor fi doar randuri de-ale mele, franturi din sufletul meu si pe care aici, acum vi le ofer voua, cu tot dragul!
Pastreaza-ti sufletul scaldat in vise si trupul incarcat de dor si inima plutind in raze, caci nu-i nimic mai scump ca spiritul sa-ti fie viu.
Paseste-n ganduri cu chipul insetat de-amor si cauta dorinta caci visul nu-i doar zbor, e-al inimii decor si patima si gand purtat de gol.
Alunga-ti teama, si tremurul si spaima, nu te lasa imbracat de nori si nici de ploi.
Simte-n tine si dor si cant si cald fior, aduna-n suflet doar speranta, caldura, raze si iubire, iubire ce scalda in tine doar putere, dorinta, scump amor.
Asteapta fericirea sa-ti iasa-n cale, s-o iei cu tine pe-al aripilor sfant zbor, sa ti-o ascunzi in tine adanc si s-o oferi apoi din nou.
S-o oferi si celor ce-ti sunt altar, s-o dai cu sufletul arzand, caci fericire oferind, in trup si spirit, in fiinta ti se va intoarce inmiit.
Sa crezi in tine, chiar daca de teama esti pazit, sa speri in tot ce-n inima ti se-ascunde, sa porti cu tine al sufletului pur gand, sa-ncerci sa-ti cauti fericirea, iubirea, sansa, nemurirea.
S-aluneci doar pe-al vietii bland drum, sa-ncerci sa lupti chiar de ti-e trupul frant, sa te ridici din nou de la pamant, cu privirea plina doar de speranta, de curaj, de viata.
Sa nu lasi nori negri sa-ti umbreasca al sufletului cer, sa-ti alungi din gand tristetea, iar pe-a chipului-ti carare, rauri de lacrimi de vor sa curga, sa nu lasi sa sape-n el durere...
zambeste, fii tu mereu si poarta-n brate fericirea, caci viata e asa cum noi o vrem; frumoasa, blanda, spalata doar de raze, iubire, vers, speranta.
Caci viata-i ca un joc, in care tu alegi sa fii trist, senin, imbracat in vise, iubire sau.... noroi.
